Pages

Tuesday, November 12, 2013

Uneori, mai au dreptate şi ăilalţi!

Deşi majoritatea crede că nu iese fum fără foc, uite că fumul poate ajunge într-un loc, dar cu totul de la altă vatră!

Am plecat de aici:
Am revenit aici:
Şi irevocabil am ajuns aici:

Ce am câştigat? Nimic bun!
Doar ura celui care şi-a asumat să conducă o instituţie uzurpând pe cel în drept, şi care acum încearcă pe toate căile să se răzbune! Dar asta e deja altă socoteală!

Ce am demonstrat?
Că lumea e plină de "oameni mici"!
Şi că, nu tot ce zboară se mănâncă, de exemplu, elicopterul!
Şi că, e de dorit ca înainte să alegi ceva să-ţi deschizi larg ochii ca să vezi realitatea, aia plină de "oameni mici", care se cred mari, dar care cu greu poţi să-i numeşti oameni!
Şi că, o dată răul făcut, nu-l mai repară nici Dumnezeu, pentru că se găsesc destui din ăia mici la suflet care să se încontreze, iar cine a fost implicat, oricum a rămas atins la suflet iremediabil!

Aşa că cea mai bună soluţie, nu e să-ţi plângi de milă, ci să dai RESET, să-i dai dracului, ca şi în observaţia lui N. Steinhardt, şi să-ţi vezi de viaţa ta, că lor, "oameni mici", sigur nu le pasă!